Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național au promovat 33 de candidați
17:31 | 18.07.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Cea de-a doua ședință a Comisiei pentru decernarea Premiului Național, prezidată de vicepreședintele Comisiei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a avut loc joi, 18 iulie, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
În cadrul acesteia, membrii Comisiei au examinat scrisorile de recomandare ale candidaților la concurs, depuse în termenul stabilit și au decis instituirea grupurilor de experți pe domenii.
Astfel, în următoarea etapă a concursului au fost promovați 33 candidați. Aceștia trebuie să depună dosarele la secretariatul Comisiei pentru decernarea Premiului Național până la 26 iulie curent, cu respectarea prevederilor din Regulamentul cu privire la Premiul Național.
Premiul National constă din diplomă, medalie și recompensă bănească în valoare de 100 de mii de lei. Guvernul decernează anual până la zece premii naționale, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței.