Ministrul de externe Nicu Popescu va efectua o vizită de lucru la Bucureşti
10:37 | 22.07.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Modalităţile concrete de intensificare şi aprofundare a relaţiilor moldo-române, precum şi acţiunile planificate pentru realizarea proiectelor bilaterale de interes comun, vor fi discutate de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial dintre Republica Moldova şi România, care se va desfăşura la Bucureşti pe 23 iulie, relatează MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.
Reuniunea în cauză are loc în contextul realizării înțelegerilor convenite în cadrul vizitei în România din 2 iulie curent a prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu. În cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial vor fi discutate modalităţile de intensificare şi aprofundare a dialogului moldo-român în vederea promovării proiectelor prioritare de pe agenda relaţiilor dintre Republica Moldova și România.
Din componența delegației vor mai face parte Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Georgeta Mincu, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, şi Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și un grup de experți din cadrul ministerelor menționate şi a Cancelariei de stat.