ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și Canada vor colabora pentru protejarea reciprocă a investițiilor

11:37 | 26.07.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Republica Moldova și Canada vor colabora pentru protejarea reciprocă a investițiilor. Parlamentul a ratificat vineri, 26 iulie, un Acord în acest sens, semnat între guvernele celor două state, informează MOLDPRES.

Acordul stipulează, în particular, condițiile de promovare și protejare reciprocă a investițiilor și modalitățile de reglementare a disputelor.

Documentul are drept scop consolidarea raporturilor economice și investiționale reciproc avantajoase, crearea condițiilor pentru desfășurarea activității investiționale a agenților economici din ambele țări și reglementarea relațiilor comercial-economice. 

Actul va intra în vigoare în urma recepționării notificărilor de către ambele părți cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest sens. Acesta va rămâne în vigoare timp de 15 ani.

Până în prezent, nu au fost încheiate tratate în domeniul economic sau tratate similare cu partea canadiană.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Canadei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor a fost semnat la 12 iunie 2018, la Ottawa.

img19005860

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!