În permisele de conducere de tip nou nu vor fi incluse datele despre grupa sangvină
13:25 | 07.08.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Instituţia publică Agenţia Servicii Publice va asigura eliberarea permisului de conducere de model 2019 şi a permisului de conducere provizoriu de model 2019, potrivit unor modificări la Hotărârea din 2008 cu privire la aprobarea modelelor permiselor de conducere de tip nou. Potrivit documentului, prevederile deciziei aprobate miercuri, 7 august, vor intra în vigoare din momentul creării condițiilor necesare pentru punerea în circulație a permisului de conducere de model 2019, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2020, informează MOLDPRES.
Hotărârea aprobată miercuri de guvern transpune Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisul de conducere, iar permisul de tip nou corespunde normelor internaționale.
Autorii proiectului au propus iniţierea unor modificări ale permisului de conducere naţional al Republicii Moldova, de tip cartelă pe bază de policarbonat, cu gravare laser, de formatul ID-1, cu excluderea din acest document a câmpului de date „Grupa sangvină” şi rezervarea a două spaţii pentru unele eventuale inscripţionări ale autorităţii emitente.
Normele internaționale ce țin de domeniul obținerii permisului de conducere, Directiva Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20.12.2006 cu privire la permisul de conducere și Convenția ONU asupra circulației rutiere „nu prevăd includerea în permisul de conducere a datelor despre grupa sangvină deținută de către titularul acestui document”.
Totodată, în nota informativă anexată la proiect se menționează că permisele de conducere de model 1995, 2008 şi 2015 rămân a fi valabile în condiţiile în care au fost eliberate, iar deţinătorii acestora nu au obligaţia de a le preschimba doar decât la expirarea acestora, cu excepţia permiselor de conducere de model 1995 care nu sunt limitate în termen.
Datele despre grupa sangvină au fost excluse și din actele de identitate, începând cu 10 octombrie 2018.