Expert: Ponderea creditelor oferite persoanelor fizice, pentru prima dată, a depășit cota de 40 la sută din total credite
15:24 | 07.08.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Ponderea creditelor oferite persoanelor fizice de către întreg sistemul financiar, în trimestrul doi 2019, pentru prima dată a depășit cota de 40 la sută din total credite, cea ce este de trei ori mai mult decât acum 10 ani, scrie pe blogul său economistul Veaceslav Ioniță, informează MOLDPRES.
Astfel, potrivit datelor oficiale, în anul 2010, ponderea împrumuturilor contractate de populație era de 14,2 la sută, iar în următorii cinci ani a urcat la 21,7 la sută. Iar din anul 2017 până în iunie 2019 a crescut vertiginos, de la 32,3 la sută la 40,4 la sută.
„Din portofoliul total de credite de 48,4 miliarde lei oferite de către bănci, companii de microcreditare, Asociații de Economii și Împrumuturi, companii de leasing, peste 19,6 miliarde lei revin persoanelor fizice”, notează expertul.
Potrivit acestuia, până în anul 2018 pe parcursul a cinci ani locomotiva creșterii portofoliului de credite oferit persoanelor fizice a fost sectorul nebancar, care și-a majorat portofoliul de 3,3 ori, de la 2,2 miliarde lei în 2013 la 7,2 miliarde lei în 2018. Băncile în această perioadă și-au majorat portofoliul de credite doar de două ori, de la 4,9 miliarde lei la 10 miliarde lei. ”În anul 2019 avem o schimbare clară de situație, băncile destul de agresiv au început creditarea persoanelor fizice, cea ce le-a permis să recupereze parțial pozițiile pierdute din ultimii ani de după criza bancară”, apreciază economistul Ioniță.
În prima jumătate a anului, volumul creditelor oferite persoanelor fizice a crescut cu 2,4 miliarde lei, dintre care sectorului bancar îi revine 2 miliarde lei, iar sectorului nebancar doar 0,4 miliarde lei. Expertul anticipează pentru următoarele luni „o creștere mai pronunțată a sectorului nebancar, dar totuși poziția dominantă va vi menținută de sectorul bancar”.
Cu 19,6 miliarde lei împrumuturi persoanele fizice au atins cel mai înalt nivel de îndatorare raportat la PIB de 9,6%, iar până la finele anului, pentru prima dată în istoria țării, acest indicator va depăși 10 la sută din PIB. Totuși, după gradul de îndatorare a persoanelor fizice, Republica Moldova este de două ori mai puțin îndatorată decât media regională și de 5,7 ori mai puțin decât media europeană, cea ce indică un potențial de creștere a portofoliului de credite oferit persoanelor fizice.
Agenții economici și populația au contractat în luna iunie credite bancare noi în monedă națională în sumă de 2 miliarde 78 milioane de lei, arată date ale Băncii Naționale. Este o cifră record după criza bancară din 2014 și depășește cu circa 20 la sută valoarea finanțărilor acordate de băncile comerciale în perioada similară a anului precedent.
Ameliorarea indicatorilor financiari și prudențiali determină o schimbare a modelului de afaceri pentru majoritatea băncilor care își orientează atenția către categoria de clienți persoane fizice, aceștia fiind cei mai responsabili clienți când vine vorba de plată, constata recent Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” privind situaţia din sistemul bancar la sfârşitul lunii iunie.
La sfârșitul lunii iunie, soldul total al creditelor a atins o valoare de o aproximativ 38,8 miliarde lei, în creștere cu circa 17 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Sporirea stocului de credite este susținută în special de persoanele fizice (creștere de peste 35 la sută), în timp ce agenții economici se arată în continuare precauți în ceea ce privește procesul investițional și finanțarea bancară (majorare de doar 9 la sută), menționa „Expert-Grup”.