Previziuni pentru ziua de marți, 20 august 2019
17:54 | 19.08.2019 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
La sediul Procuraturii Generale va avea loc ceremonia de donaţie, din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii a unui set de echipament IT performant şi programe soft, specializate pentru investigarea infracţiunilor.
Ora 13.00, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 73.
***
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă cu tema: „CNPF a inițiat amendarea reglementărilor în creditarea nebancară”.
Ora 11.00, Agenția „INFOTAG”.
***
12 jurnaliști străini, reprezentanți ai presei de specialitate de talie mondială din domeniul vinului, vizitează R. Moldova în ajunul celei de-a 18-a ediții a Zilei Naționale a Vinului. Summit-ul jurnaliștilor străini va începe cu o prezentare a sectorului vitivinicol autohton, urmată de o degustare profesionistă de vinuri produse din soiuri indigene dar și din cele trei regiuni cu Indicație Geografică Protejată (IGP).
Ora 09:00, restaurantul hotelului „Bristol”, str. A. Pușkin, 32.
***
Mass-media este invitată într-o vizită de presă demonstrativă în cadrul căreia va fi prezentat modelul de succes al Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare și experiența fermierilor membri ai AUAI Coșnița privind cultivarea porumbului zaharat.
Ora 10.00, satul Coșnița, raionul Criuleni.
Pentru reprezentanții mass-media va fi pus la dispoziție un mijloc de transport, care va porni la ora 09:00 de pe str. A. Mateevici 87.
***
Fundația de Binefacere Caritas Moldova organizează evenimentul de înmânare a ghiozdanelor ”Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală”. În cadrul campaniei respective, au fost colectate rechizite școlare și ghiozdane pentru copii din familii social vulnerabile.
Ora 10.00, str. Gh. Asachi, 30/1.