ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANSA: Situaţia epizootică cu privire la pesta porcină africană devine alarmantă

13:34 | 22.08.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Situaţia epizootică la pesta porcină africană (PPA) devine în Republica Moldova tot mai alarmantă, în pofida acţiunilor aplicate. Şi mai complicată este starea de lucruri în ţările vecine, unde în ultimele săptămâni s-a înregistrat o explozie de PPA, fiind notificate oficial 37 de focare în Ucraina şi 950 de focare active la porci domestici şi 1845 de cazuri la mistreţi, în România. Starea de lucruri creată a fost examinată joi, 22 august, la o întrunire organizată de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor /ANSA/, transmite MOLDPRES.

„Extinderea masivă a ariei de răspândire a pestei porcine în multe ţări, inclusiv în UE, o dată în plus a demonstrat că sursa principală de răspândire a bolii o reprezintă produsele alimentare contaminate aduse prin bagajele călătorilor, mistreţii şi furajele contaminate”, a explicat Ela Malai, director general interimar al ANSA.

Potrivit oficialului, „o problemă majoră care poate provoca eventuale focare de PPA sunt câmpurile de porumb afectate de mistreţii potenţial bolnavi, care traversează frontiera”. Porumbul poate nimeri ulterior în calitate de furaje în exploataţiile de porcine, cauzând pagube de proporţii. „Astfel, există riscul ca unele ţări să sisteze importul de porumb furajer, ce ar cauza o problemă economică importantă pentru ţara noastră”, a precizat Ela Malai.  

În acest context, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor a avertizat producătorii de animale să nu utilizeze în hrana porcilor cereale, iarbă şi fân recoltate în acest an, deoarece există riscul ca acestea să fie contaminate cu virusul pestei porcine africane. Produsele pot fi utilizate doar după depozitare pe o perioadă de cel puţin 90 de zile. De asemenea, crescătorii de porcine sunt atenţionaţi să nu folosească pentru hrana animalelor resturi culinare care pot determina îmbolnăvirea cu PPA.

În altă ordine de idei, ANSA a reiterat că proprietarii de animale sacrificate vor primi despăgubiri. În acest scop, în bugetul de stat pentru 2019 au fost rezervaţi 500 mii de lei. În prezent, sunt documentate cereri de acordare a despăgubirilor pentru animalele nimicite în recentele focare de PPA, estimate la aproximativ 660  mii de lei. Însă autorităţile menţionează că „despăgubiri vor primi doar proprietarii de porcine care au respectat întocmai prevederile legii privind identificarea şi înregistrarea animalelor, precum şi cerinţele minime de biosecuritate în exploataţiile de porcine”.

În planul de redresare a situaţiei critice, cauzată de indicii epizootici de pestă porcină africană, pe lângă ANSA s-au implicat mai multe instituţii de stat. Astfel, Poliţia de Frontieră în colaborare cu Serviciul Vamal vor amplifica acţiunile de control şi patrulare în zonele de responsabilitate.  

“Vom activiza cercetările pe zona verde şi vom înăspri verificările la trecerea hotarului de stat, pe toate segmentele. De asemenea, va fi interzis pășunatul porcinelor pe o distanță mai mică de 500 de metri de la frontieră, fiind oferit tot suportul în asigurarea și menținerea ordinii de drept la filtrele de dezinfectare create”, a anunţat Poliţia de Frontieră a R. Moldova.

Primele focare de pestă porcină africană au fost înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova în satele Moşana şi Cernoleauca, raionul Donduşeni, în octombrie 2016. După aceasta, în anul 2017, au fost înregistrate șapte focare, dintre care trei la mistreţi, în 2018 – 38 de focare (11 la mistreţi). De la începutul anului curent, în ţară sunt în evidenţă 20 de focare, dintre care două sunt la mistreţi.

De la 7 iulie şi până în prezent, în R. Moldova au fost înregistrate 18 focare (unul în raionul Nisporeni, şapte – în raionul Cantemir, opt – în raionul Cahul şi două – la Cimişlia), fiind nimiciţi 331 de porci. Ultimul caz pozitiv a fost notat pe 20 august, probele provenind de la un cadavru de mistreţ, depistat în lunca Prutului, în apropierea satului Goteşti, raionul Cantemir.

Pestă porcină africană nu este periculoasă pentru om, însă boala se răspândește foarte repede în rândul animalelor și provoacă mari pagube materiale agriculturii. Nu există vaccin. Vaccinarea existentă a porcinelor reduce presiunea de virus, dar nu conduce la dispariţia acestuia. Carnea de porc provenită de la animalele infectate nu constituie un pericol pentru oameni, dar nu se recomandă pentru consum.

img19006617

img19006617

img19006617

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!