Legumele din magazinele din capitală conțin cantități mari de nitrați, potrivit unei expertize a ANSP
10:25 | 30.08.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Dovleceii, varza nouă, cartofii și ceapa din magazinele din Chișinău sunt produsele cu cel mai mare nivel de nitrați expuse pe tejghea și prezintă un pericol pentru sănătate. Acest lucru a fost scos în evidență de o expertiză de laborator efectuată recent de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în cadrul inițiativei „Alege sănătos”, transmită MOLDPRES.
Astfel, expertizei au fost supuse 30 de probe de legume: varză nouă, dovlecei, roșii, ceapă, castraveți și cartofi noi din cinci rețele de magazine din capitală. Din totalul de probe prelevate, în 10 probe de legume concentrația de nitrați depășește limitele maxime admisibile. În toate probele de dovlecei, în patru probe de varză nouă și în câte o probă de cartofi noi și ceapă s-au depistat neconformități.
Potrivit analizei, produsul cu cel mai mare conținut de nitrați s-a dovedit a fi dovleceii, unde cantitatea nitraților poate ajunge și la 888 mg per kg, depășind concentrația maximă admisibilă cu 122%. De asemenea, în varza nouă, cantitatea cea mai ridicată de nitrați constituie 1170 mg/kg, norma fiind de 600 mg per kg. O cantitate mare de nitrați a fost depistată și în cartofii noi – 250 mg per kilogram, în timp ce norma prevede nu mai mult de 200 mg și, ceapa – 215 mg/kg, cu norma maximă admisibilă de 80 mg/kg. Mai puțin dăunătoare sunt roșiile și castraveții, cu o valoarea admisibilă a nitraților care nu sunt periculoși organismului.
Pentru a reduce consumul de nitrați, agricultorul Andrei Gumovschi recomandă câteva soluții. „Este bine să așteptăm sezonul când fructele și legumele ajung pe piață în mod natural. Mai bine să renunțați la legume cultivate în sere, deoarece acestea conțin cantități considerabile de nitrați. În cazul în care sunt consumate, recomand fierberea legumelor, deoarece jumătate dintre nitrați se pierd și se distrug. În timpul fierberii, timp de 30-40 minute, din cartofi se elimină până la 80% din nitrați și 70% din varză. Apa în care au fiert legumele trebuie aruncată neapărat. În cartofii și varza ținute în apă timp de o oră conținutul de nitrați scade cu 25-30%”, a spus Andrei Gumovschi.
Potrivit lui, cantitatea de nitrați poate fi redusă curățind părțile plantelor în care conținutul respectivelor substanțe este maxim. În fructele și legumele decojite, conținutul de nitrați se reduce cu 15-20%.
Solicitați de MOLDPRES, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au comunicat că instituția desfășoară cu regularitate controale în piețele și magazinele din țară, pentru a verifica calitatea produselor.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, limita admisibilă a nitraților pe zi este de 3,7 mg (5 mg în perioada de primăvară) la 1 kg al masei corporale, iar de nitriți – 0,2 mg. Studiile arată că din aportul total de nitrați, 70% este reprezentat de consumul de fructe și legume, 21% de apa contaminată, iar restul de consumul de carne și produsele din carne.
Nitrații sunt săruri ale acidului azotic, necesare plantelor pentru dezvoltare. Însă plantele iau din sol mai mulți nitrați, decât este necesar. Nitrații, nesolicitați în timpul formării proteinelor vegetale, rămân în fructe și legume, iar ulterior ajung în organismul nostru în formă pură.
Legumele care conțin nitrați devin nocive pentru organismul uman, atunci când sunt consumate în cantități mai mari. Efectele ingerării unei cantități de nitrați peste limita admisă poate provoca intoxicație, hipertensiune, cefalee, tulburări grave ale metabolismului, disfuncții ale sistemului circulator și ale glandelor tiroide, cianoză severă și chiar cancer. De asemenea, nitrații reacționează cu hemoglobina din sânge și astfel duc la blocarea funcției respiratorie și la afectarea sistemului nervos. Acest lucru afectează în mod special nou-născuții, femeile care alăptează și bătrânii. Nitrații au rol negativ asupra glandei tiroide și reduc cantitatea de vitamina A din corp, ceea ce afectează negativ ficatul, pielea și vederea.