ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislativul a acceptat demisia a doi deputați

15:31 | 04.09.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Parlamentul a acceptat la ședința de miercuri, 4 septembrie, demisia a doi deputați. Aceștia sunt Vladimir Țurcan și Victor Gaiciuc, aleși din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Deciziile au fost luate de legislativ în baza cererilor de demisie depuse de cei doi aleși ai poporului. Vladimir Țurcan a renunțat la fotoliul de deputat după ce a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale. Totodată, Victor Gaiciuc a fost numit consilier prezidențial.

Anterior, parlamentul a acceptat demisiile altor șase deputați, care au plecat din funcție din proprie inițiativă sau din cauza incompatibilității de funcții. 

img19006934

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!