Conducerea MADRM participă la Conferinţa ONU pentru combaterea deşertificării
12:43 | 10.09.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, participă, în perioada 9–11 septembrie, la cea de-a 14-a Conferință a statelor participante la Convenția Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării, ce se desfășoară în orașul New Delhi (India), transmite MOLDPRES.
Principalele subiecte abordate în cadrul Conferinței țin de probleme ale schimbărilor climatice, combaterii deșertificării, a secetei și degradării terenurilor.
"O atenție sporită va fi acordată chestiunilor cu privire la deșertificarea/degradarea terenurilor, inclusiv secetei, fiind dezvoltate compartimente cum ar fi solul, clima și energia regenerabilă; comunități rurale și urbane, progrese și regrese; promovarea unei mișcări globale pentru restabilirea ecosistemului; abordarea bazată pe valori privind administrarea terenurilor; un sol sănătos cu oameni sănătoși; creșterea lanțurilor de valori durabile pentru afacerile conexe solurilor”, a explicat Georgeta Mincu.
Potrivit ministrului, în contextul în care evenimentul se concentrează pe aspecte legate de bunăstarea populației și oportunităţi economice, participanții se aşteaptă ca întrunirea să impulsioneze politic deliberările părților care ulterior să stimuleze punerea în aplicare, la nivel naţional, a Convenției.
La eveniment participă oficiali din circa două sute de țări: reprezentanţi ai guvernelor naționale, regionale și locale, comunităților științifice și de cercetare, sectorului privat, organizațiilor internaționale și non-guvernamentale ş.a.
Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD) a fost creată în 1994. Republica Moldova a aderat la UNCCD în 1998.
Deşertificarea este o problemă globală, cu implicaţii serioase la nivel mondial în ceea ce priveşte biodiversitatea, securitatea ecologică, eradicarea sărăciei, stabilitatea socio-economică şi dezvoltarea durabilă, fiind foarte actuală şi pentru ţara noastră. Conform ultimelor date, în prezent, pe teritoriul R. Moldova circa 40% din terenurile agricole au soluri erodate, de diferit grad: slab erodate – 23,2%, moderat erodate – 11,7 şi puternic erodate – 4,9%. În fiecare an suprafaţa terenurilor erodate creşte în medie cu 0,9%, iar pierderile anuale de sol fertil sunt estimate la 26 milioane de tone.