Creșterea ratei anuale a inflației s-a temperat în luna august
16:10 | 10.09.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Creşterea indicelui prețurilor de consum s-a temperat în luna august, rata anuală a inflaţiei înregistrând o majorare cu 0,1 puncte procentuale față de iulie. Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat, la 10 septembrie, că rata anuală a inflației a urcat în august la 5,5 la sută, față de 5,4 la sută în luna iulie. În primele șapte luni ale anului inflația anuală s-a majorat de la 2,2 la sută în ianuarie, la 5,4 la sută în iulie, potrivit statisticelor oficiale, informează MOLDPRES.
Preţurile de consum au crescut cu 0,03 la sută în august 2019, comparativ cu luna anterioară, și cu 4 la sută față de luna decembrie 2018. Tendinţa negativă a evoluţiei preţurilor medii de consum cu 0,03 la sută a fost determinată de micşorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6 la sută, constată BNS.
Este a treia lună consecutiv în care în Republica Moldova se înregistrează deflație.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a revizuit, în august, în scădere prognoza ratei inflației pentru anul 2019, la 5,0 la sută, față de 5,1 la sută cât prognoza în Raportul asupra inflației nr. 2. Previziunile pentru anul 2020 au fost majorate de la 6,5 la 6,7 la sută, potrivit raportului asupra inflației nr. 3.
BNM menționa că rata anuală a inflației va crește până la finele anului curent și va atinge nivelul maxim de 8,0 la sută în trimestrul patru 2019, după care se va diminua continuu până la finele orizontului de prognoză, când va coborî la nivelul minim de 3,9 la sută, în trimestrul doi 2021. Ritmul anual de creștere a prețurilor produselor alimentare va spori semnificativ până la finele acestui an, ulterior va scădea spre finele orizontului de prognoză. Ritmul anual de creștere a prețurilor reglementate se va intensifica brusc în primele două trimestre de prognoză și va descrește ușor în trimestrul patru 2020. Ulterior, se va menține la un nivel constant. Ritmul anual de creștere a prețurilor la combustibili va fi relativ stabil, fluctuând nesemnificativ la nivele destul de reduse, se mai constata în Raportul asupra inflației.