ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost publicată lista candidaților la funcția de Procuror general

09:50 | 11.09.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Lista candidaților care au depus dosarele la concursul pentru funcția de Procuror general a fost publicată pe pagina web oficială a Procuraturii Generale, transmite MOLDPRES. 

Cei șapte candidați sunt: Gropa Maxim, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale; Istrate Anatolie, avocat, ex-procuror; Ivanov Vsevolod - procuror în Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani; Eremciuc Roman, procuror, adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Centru; Popa Igor, procuror, ex - adjunct al Procurorului General; Popov Ruslan, procuror-șef al Secției analiză criminologică, avizare și propuneri de legiferare din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale; Bulat Eduard, adjunct al Procurorului General.

Potrivit prevederilor legale, în termen de 20 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere a dosarelor, care a expirat marți, 10 septembrie, Consiliul Superior al Procurorilor /CSP/ va anunța lista candidaților care au depus dosare complete și care îndeplinesc condițiile de participare la concurs.

Concursul pentru funcția de procuror general a fost anunțat de CSP la 9 august. Postul a rămas vacant la 11 iulie curent, după ce Eduard Harunjen a demisionat. În prezent, interimatul funcției este asigurat de Dumitru Robu. 

img19007104

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!