ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Opera Națională va prezenta spectacolul ”Turandot”

18:27 | 11.09.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta vineri, 13 septembrie, începând cu ora 18.30, spectacolul ”Turandot”,  operă în trei acte de Giacomo Puccini, după piesa omonimă de Carlo Gozzi, dirijor – Veaceslav Cernuho-Volici (Ucraina), informează MOLDPRES.

Acțiunea se desfășoară la Pekin, în timpurile nedefinite ale basmelor populare și ne relatează povestea prințului Calaf, care se îndrăgostește de cruda și frumoasa prințesă Turandot. Se anunță în țară, că pentru a obține permisiunea de a se căsători cu ea, pretendentul de sânge regesc trebuie să rezolve trei ghicitori, iar orice răspuns greșit are drept rezultat moartea. Calaf trece testul, dar Turandot refuză încă să se căsătorească cu el. Va reuși oare prințul să topească ghețarul din inima preafrumoasei Turandot?

Regia – Eugen Platon. Regizor coordonator al spectacolului: Mihai Timofti. În distribuție: Principesa Turandot –  Natalia Muradîmova (Belarus), Calaf - Nester Mastorell (Spania),  Liu- Irina Vinogradova, Împăratul Chinei – Vladimir Zaklikovski, Timur – Valeriu Cojocaru, Ping – Iurie Gâscă, Pang- Nicolae Vascauțan, Mandarinul- Boris Materinco, Călăul – Boris Materinco.

În aceeași zi, la ora 18.00, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” va fi jucat spectacolul ”Prinț și cerșetor” de Mark Twain, în regia lui Iurii Harmelin. ”Prinț și cerșetor” este un roman de Mark Twain, publicat pentru prima oară în 1881 în Canada și ulterior, în 1882, în Statele Unite ale Americii. Această carte a fost prima încercare a lui Twain de a scrie ficțiune istorică. Acțiunea are loc în 1547, iar intriga se axează pe povestea a doi băieți care seamănă foarte bine unul cu celălalt: Tom Canty, un băiat dintr-o familie săracă, ce locuiește cu tatăl său în Offal Court, Londra, și Printul Edward, fiul regelui Henric al VIII-lea al Angliei.

Sâmbătă, 14 septembrie, ora 11.00, la Centrul Cultural ”Odeon” va fi prezentat spectacolul de animație distractiv, interactiv și educativ ”Povestea celor trei purceluși”, la 18.00, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” – spectacolul ”Prinț și cerșetor” de Mark Twain în regia lui Iurii Harmelin și la 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul  ”Parfumierul”, realizat în regia Danielei Burlaca, după romanul scriitorului german Patrick Süskind „Parfumul - povestea unui ucigaș”.

Duminică, la 12.00, Teatrul ”Luceafărul” își așteaptă publicul la spectacolul ”Cenușăreasa”  după Charles Perrault, la 18.00 – la spectacolul ” Dimensiunea a patra”  de Luigi Lunari  în regia lui Iurie Suveică, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor”, la 18.00 – la spectacolul ”Prinț și cerșetor” de Mark Twain în regia lui Iurii Harmelin și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – la spectacolul ”Parfumierul”  de Patrick Süskind în regia Danielei Burlaca.

Tot duminică, la 18.30, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc un concert de gală cu participarea artiștilor invitați Natalia Muradîmova, Nester Martorell, Diana Axenti, Florin Guzga, Sorin Lupu și a soliștilor Operei Naționale. Cu acest concert se va încheia cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, care se desfășoară la Chișinău în perioada 6-15 septembrie.

img19007138

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!