ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Producătorii din R. Moldova au solicitat un preţ de achiziţie a merelor la procesare echivalent cu cel regional

12:10 | 13.09.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Mai mulţi producători din ţară au solicitat un preț de achiziție a merelor la procesare egal cu prețul oferit pe piețele regionale. Acesta şi alte subiecte au fost discutate de membrii Consiliului pe filiera de produs ”Legume - Fructe proaspete și procesate”, care s-au întrunit joi, 12 septembrie, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, unde au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenței, Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, transmite MOLDPRES.

Producătorii au menţionat că în Ucraina, România și Polonia prețul de achiziție la procesare este de circa 10-12 eurocenți. De asemenea, aceștia au acuzat procesatorii din țară că ar avea "o înțelegere în acest sens și oferă un preț de achiziție per kg de mere, mult mai mic comparativ cu cheltuielile de producere”.

În acest context, drept soluție pe termen scurt, ministrul de resort, Georgeta Mincu, a propus procesatorilor și producătorilor, reprezentanților ministerelor implicate,  să prezinte o listă de prețuri de pe piețele regionale, iar membrii Consiliului pe filiera de produs să convină asupra unui preț de referință.

O altă soluție pentru susținerea producătorilor de mere ar fi identificarea posibilităților de procesare a fructelor pentru livrarea sucului în mai multe instituţii publice  - de învăţământ, spitale, ale forțelor armate și penitenciare.

Totodată, în perioada imediat următoare, Asociația ”Moldova Fruct” va prezenta proiectul ”Un măr pe zi pentru fiecare elev”. De asemenea, producătorilor li s-a recomandat să consulte oportunitățile programelor şi granturilor oferite de partenerii de dezvoltare, pentru a construi în ţara noastră o fabrică de procesare a fructelor.

Toate subiectele discutate şi propunerile lansate au fost indicate într-o scrisoare adresată Guvernului, Comisiei parlamentare de profil și Consiliului Concurenței.

În martie curent, la adunarea sa generală, Asociaţia “Moldova Fruct” a înaintat Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului un şir de propuneri, între care mărirea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, intensificarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru majorarea cotelor la exportul de prune și struguri, inclusiv negocierea unor cote de import a merelor, fără taxe, cu Republica Arabă Egipt, asigurarea numărului suficient de autorizații de transport, precum și aprobarea Programului „Mere în școli”.

Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” întrunește peste 170 de membri. Este cea mai reprezentativă asociație, care își orientează activitatea spre dezvoltarea sectorului horticol din Republica Moldova și promovarea intereselor membrilor săi.

img19007191

img19007191

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!