ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul vrea să fie anulat concursul iniţiat de CSP privind desemnarea unui Procuror General

14:01 | 13.09.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Modificările la Legea cu privire la Procuratură, aprobate astăzi de către Guvern, au fost discutate cu partenerii de coaliție. „Ne-au fost oferite asigurări că vom fi susținuți. Mai mult decât atât, proiectul Legii va fi votat în următoarele zile, chiar în prima jumătate a săptămânii. Vrem să vedem această lege votată în două lecturi și promulgată cât de repede posibil, pentru ca să oprim concursul lansat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP)”, a declarat după ședința Guvernului prim-ministrul Maia Sandu, informează MOLDPRES.

Premierul a menționat că așteaptă promulgarea modificărilor pentru a „lansa un proces de selectare autentic”. „În momentul în care Parlamentul adoptă legea în lectura a doua și este publicată, concursul organizat de CSP va fi considerat nul”, a mai spus oficialul. Ea a adăugat că persoanele care au participat la concursul CSP pot depune dosarele și la „concursul autentic”.  

Șapte dosare pentru funcția de Procuror General au fost depuse la Consiliul Superior al Procurorilor, dintre care șase au fost depuse la 10 septembrie. În termen de cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului limită pentru depunerea actelor, pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor urmează să fie publicată lista candidaților și CV-ul, scrisoarea de motivare și conceptul de management și dezvoltare instituțională a Procuraturii, prezentate de către fiecare candidat.

Din 31 iulie, Dumitru Robu este procuror general interimar, fiind desemnat de către Parlament și numit în funcție prin decretul lui Igor Dodon. Funcția de Procuror General a rămas vacantă la 11 iulie, după ce Eduard Harunjen a demisionat, invocând imposibilitatea exercitării atribuțiilor din motive de sănătate. Odată cu schimbarea puterii în stat, clasa politică de la guvernare și societatea civilă au cerut demisia Procurorului General, iar la 9 iulie Parlamentul a adoptat o hotărâre, prin care a constatat că au existat nereguli la numirea lui Harunjen în funcție.

img19007204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!