ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două cadavre au fost găsite îngropate în aceeaşi grădină, într-un sat din raionul Ştefan Vodă

09:50 | 14.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Două cadavre au fost depistate săptămâna curentă de oamenii legii într-un sat din raionul Ştefan Vodă. Este vorba de corpul neînsuflețit al unui bărbat, anterior declarat dispărut fără veste, descoperit vineri, 13 septembrie, care a fost găsit îngropat în aceeaşi grădină cu victima unui omor, comis pe 9 septembrie, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, în cazul din 9 septembrie, făptașul era în stare de ebrietate, la domiciliul său, unde în urma unui conflict cu victima, cu care era în relații ostile, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu un cuțit și o piatră, fapt ce a cauzat decesul la locul faptei. Ulterior, cadavrul a fost îngropat de către agresor în grădina acestuia. Corpul neînsuflețit a fost depistat cu un cuțit înfipt în spate și cu o frânghie metalică în jurul gâtului.

„Pentru a asigura caracterul deplin al urmăririi penale, procurorii le-au solicitat ofițerilor de poliție să verifice dacă au fost implicate și alte persoane în comiterea omorului. În context, a fost obținută informația că în aceeași grădină a mai fost îngropat un cadavru, fapt care s-a adeverit. Este cunoscută și identitatea acestei persoane, care anterior fusese declarată dispărută”, indică surse de la Procuratura Generală.

La această etapă, se întreprind toate acțiunile de urmărire penală, pentru elucidarea minuțioasă a ambelor cauze penale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!