ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Timp de o lună, în R. Moldova se va desfășura o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice

08:05 | 16.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Maia Sandu a participat duminică, 15 septembrie, la lansarea campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electronice. Evenimentul a fost organizat la Chișinău de grupul Hai Moldova în cadrul IarmarEco, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Prim-ministrul a mulțumit organizatorilor și a subliniat importanța problemelor de mediu în Moldova și în lume. „E foarte bună această campanie, sper cât mai multă lume să audă și să conștientizeze cât de important este să colectăm, să reciclăm și să prelucrăm aceste deșeuri”, a subliniat Maia Sandu.

Premierul a cerut tuturor instituțiilor publice să instaleze boxe pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice, iar la final să aducă deșeurile colectate echipei Hai Moldova.

„Avem foarte mult de lucru pe subiectul de mediu, pe colectarea separată și prelucrarea deșeurilor. Dar totul este în mâinile noastre, depinde de noi toți cum vor arăta lucrurile peste ani”, a declarat Prim-ministrul Maia Sandu.

Șeful cabinetului de miniștri a adăugat că Guvernul pe care îl conduce va depune toate eforturile ca lucrurile să se îmbunătățească substanțial în acest domeniu. Executivul va implementa proiecte concrete, campanii de sensibilizare și va continua să susțină inițiativele ecologice din țara noastră.

Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice se va desfășura timp de o lună. Zeci de școli și instituții publice din diferite raioane din țară vor colecta baterii, telefoane, acumulatoare, cabluri, calculatoare și alte deșeuri de acest fel. Pe 15 octombrie, la finalul campaniei, deșeurile colectate vor fi transportate în România pentru a fi procesate.

img19007241

img19007241

img19007241

img19007241

img19007241

img19007241

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!