ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul unei grupări infracționale a fost reținut pentru șantaj

14:26 | 16.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Liderul unei grupări infracționale din orașul Ocnița, alias „Curban”, în vârstă de 53 de ani, a fost reținut de poliție, fiind suspectat de șantaj, transmite MOLDPRES.

Potrivit poliției, acesta este membru activ al organizației criminale conduse de autoritatea „Makena”.

Reținerea a avut loc după ce oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul suspectului și în mașina acestuia. Ca rezultat, polițiștii au depistat și ridicat cartele SIM, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, arme reci, care ulterior urmau a fi transmise în penitenciare.

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj. Persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 13 la 15 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!