Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate
19:25 | 16.09.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Evoluția implementării Acordului de Asociere RM-UE, precum și avansarea în îndeplinirea condiționalităților pentru obținerea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene au fost principalele subiecte discutate luni, 16 septembrie, de către Prim-ministrul Maia Sandu și Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson, aflat într-o vizită în țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Premierul Maia Sandu a exprimat recunoștință partenerilor europeni pentru sprijinul de durată acordat țării noastre și a reiterat angajamentul ferm de a continua reformele ambițioase în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Șefa executivului a accentuat importanța asistenței europene în mai multe domenii-cheie, precum: justiția, lupta împotriva corupției, soluționarea problemei energetice și a fost abordată posibilitatea majorării sprijinului bugetar în anii ce urmează.
„Sperăm cât de curând să vedem și rezultatele concrete, să simtă și cetățenii Republicii Moldova aceste rezultate. Am discutat despre asistența externă din partea UE, pe care o așteptăm până la sfârșitul acestui an. Noi suntem determinați să ne mișcăm foarte repede, astfel încât toate angajamentele să fie îndeplinite la timp și să putem beneficia de cele două tranșe din asistența macrofinanciară”, a punctat Maia Sandu.
La rândul său, Christian Danielsson a apreciat progresele realizate de noua guvernare. „Începând cu luna iunie am văzut Guvernul determinat să acționeze în mai multe domenii care sunt esențiale pentru cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere. Este vorba despre depolitizarea instituțiilor, lupta împotriva corupției și reforma justiției. Prim-ministrul și Guvernul au făcut pași importanți în această direcție în ultimele luni și noi vom susține aceste eforturi. Dar, desigur, susținerea noastră nu este necondiționată, este important ca toate aceste măsuri să fie implementate”, a precizat oficialul european.
De asemenea, oficialii au stabilit prioritățile de cooperare și pe viitor. Prim-ministrul a înaintat spre examinare posibilitatea finanțării unui proiect numit „Satul european”. „Promovez ideea asistenței directe din partea UE către APL, pentru a finanța în aceste regiuni mai multe necesități, cum ar fi: reparația grădinițelor, a școlilor, a drumurilor și alte lucruri importante la nivel de comunitate”, a adăugat Maia Sandu, precizând totodată că Guvernul a solicitat partenerilor europeni, în mod expres, asistență pentru presa liberă din Republica Moldova.