ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a avut loc cea de-a XV-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică

08:02 | 20.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. În perioada 18-19 septembrie, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a XV-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică în cadrul căreia au participat înalți funcționari ai ministerelor, departamentelor și ai altor organe executive din Republica Moldova și Federația Rusă, iar în calitate de observatori în componența delegației moldovenești au fost incluși și experții de profil de la Tiraspol, a comunicat agenției MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

Conform agendei, prima zi de lucru a Comisiei a fost dedicată interacțiunii la nivel de experți în vederea elaborării și definitivării Procesului-verbal al celei de-a XV-a reuniuni a Comisiei, iar în ziua a două au avut loc lucrările ședinței în plen, cu abordarea aspectelor-cheie ale cooperării bilaterale în sfera comercial-economică și semnarea Procesului-verbal al ședinței.

În cadrul dialogului la nivel de președinți și raportori din partea fiecărei delegații a fost salutată reluarea activităților Comisiei după o pauză de aproximativ 3 ani (reuniunea precedentă a avut loc pe 29 noiembrie 2016, la Moscova). De asemenea, a fost remarcată disponibilitatea avansării cooperării la noi nivele axate pe calitate și rezultate concrete, subliniind existența unui potențial mare de dezvoltare, precum și necesitatea impulsionării relațiilor moldo-ruse, cu promovarea unor proiecte reciproc avantajoase.

Pe agenda ședinței plenare a Comisiei s-au regăsit subiecte ce vizează problemele din domeniul comercial-economic, securitatea alimentară și regulile fitosanitare, cooperarea în domeniul energetic, agroalimentar, transport, construcții, conlucrarea în domeniul industriei, științei și inovării etc.

Părțile și-au confirmat intenția de a dezvolta și a aprofunda relațiile bilaterale pe principiile egalității, respectului mutual și al cooperării reciproc avantajoase, bazate pe pragmatism, previzibilitate și respectarea intereselor Republicii Moldova și ale Federației Ruse, precum și au exprimat intenția de a întreprinde acțiuni substanțiale întru a elimina barierele în calea comerțului și de a crea condiții prielnice în acest sens.

Este de remarcat faptul că până în prezent, între Republica Moldova şi Federația Rusă au fost semnate 169 de tratate în cele mai diverse domenii.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Federația Rusă în ianuarie – iunie 2019 a înregistrat suma de 462,9 milioane de dolari, cu 7,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2018. Conform datelor sistematizate, exportul este de 114,45 milioane de dolari, fiind în creștere cu 7,0 milioane de dolari, iar importul este de 348,46 milioane de dolari.

Ședința plenară a Comisiei a fost prezidată de Vasilii Şova, viceprim-ministru, președinte al părții moldovenești a Comisiei și Dmitri Patrușev, președinte al părții ruse a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, ministrul Agriculturii al Federației Ruse.

img19007407

img19007407

img19007407

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!