Procurorii au efectuat percheziţii la o firmă de construcție a drumurilor
15:38 | 20.09.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Procurorii au descins la sediul firmei de construcție a drumurilor „Edilitate”. Acţiunile vizează numirea în funcție a unui fost director al firmei, în baza unui proces-verbal pretins a fi fals, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, în urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace tehnice care vor fi supuse expertizei, astfel încât să devină cunoscut faptul dacă acestea au fost folosite la falsificarea procesului-verbal care a stat la baza numirii în funcție a fostului director.
Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele implicate în confecționarea și folosirea documentelor oficiale, precum și în acordarea declarațiilor false riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la şase ani.