Trei poliţişti din Floreşti şi Râșcani au fost condamnaţi pentru trafic de influenţă
15:10 | 25.09.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Doi ofițeri de investigație ai Inspectoratului de Poliție Florești și un șef de post al Inspectoratului de Poliție Râșcani au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcții publice timp de patru ani după ce au fost găsiţi vinovaţi de trafic de influenţă, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, în perioada martie-aprilie 2019, ofițerii de investigație au pretins și au primit de la un locuitor al raionului Edineț suma de 2500 de euro, susținând că ar putea influența factorii de decizie să-i înlocuiască arestul preventiv cu o altă măsură de restricţie.
Prin sentința Judecătoriei Edineț, oamenii legii au fost condamnați la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 412500 lei şi au fost privați de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de patru ani.