ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Vamal

12:43 | 26.09.2019 Categorie: Comunicate

Cooperarea bilaterală, discutată de autoritățile vamale moldo-române

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Reabilitarea infrastructurii celor mai solicitate puncte de trecere a frontierei, asigurarea fluenței circulației transfrontaliere în perioada sărbătorilor de iarnă, implementarea Planului de cooperare bilateral și instituirea controlului comun au constituit principalele subiecte de pe agenda întrevederii Directorului interimar al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, cu Directorul adjunct al Direcției Generale a Vămilor (DGV) din România, Adrian Videanu, desfășurată la Chișinău.

În cadrul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a-și consolida eforturile în vederea accelerării proceselor de implementare a proiectelor de modernizare comune. Unul dintre cele mai importante se referă la reabilitarea infrastructurii a trei posturi vamale cheie ”Sculeni-Sculeni”, ”Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Giurgiulești”, care se află în plin proces de realizare la nivelul Programului Operațional România-Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Guvernele celor două state beneficiare.

În acest sens, odată cu semnarea contractului de grant, la data de 28 iunie curent, a fost lansat oficial Proiectul ”Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița RM – România”, al cărui beneficiar direct este și Serviciul Vamal.

De asemenea, administrațiile vamale din Republica Moldova și România au convenit asupra unui set complex de acțiuni orientate spre decongestionarea fluxurilor de la frontieră, prevăzute într-un proiect de instrucțiune, elaborat de Serviciul Vamal, cu privire la procedura de colaborare a autorităților vamale și de frontieră ale celor două state, în vederea asigurării unui flux continuu de vehicule și majorării capacității de procesare a mijloacelor  de transport.

Totodată, în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, perioadă în care se atestă o creștere considerabilă a fluxului mijloacelor de transport la frontieră, au fost discutate sincronizarea măsurilor comune de accelerare a trecerii frontierei, cum ar fi: suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de control, utilizarea tuturor pistelor, inclusiv a celor de pe sensul opus de traversare, dar și intensificarea schimburilor de informații.

Tot în cadrul discuțiilor, cele două autorități vamale au evaluat rezultatele aplicării Planului de cooperare, care prevede schimburi de informații în baza analize de risc, dar și schimbul de experiență și de bune practici în domeniile analizei de risc și controlului ulterior, în scopul eficientizării controalelor și perfecționării abilităților funcționarilor vamali de instrumentare a fraudelor și iregularităților. În acest context, se preconizează ca părțile să dezvolte continuu noi mecanisme de schimb a informațiilor, astfel încât să fie asigurată o monitorizare strictă a tuturor tipurilor de mărfuri care tranzitează frontiera comună.

Adițional, a fost abordată și oportunitatea instituirii controlului comun a mijloacelor de transport și a mărfurilor la frontiera moldo-română, fapt ce ar contribui la asigurarea dezvoltării, îmbunătățirii și consolidării relațiilor de cooperare între autoritățile cu atribuții la frontieră ale celor două state, în domeniul gestionării integrate a frontierei comune.

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, a remarcat importanța unificării, în continuare, a eforturilor comune pentru consolidarea securității la frontieră și fluidizarea traficului, exprimând deschiderea instituției de intensificare a cooperării în domeniul administrării vamale cu partea română. 

La rândul său, Directorul adjunct al Vămii din România, Adrian Videanu, a apreciat eficiența colaborării dintre cele două autorități vamale, declarând că vor fi întreprinse toate acțiunile necesare în vederea realizării cu succes a proiectelor și acțiunilor demarate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!