ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale

14:26 | 26.09.2019 Categorie: Comunicate

Concurenții electorali pot solicita credite fără dobândă pentru desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile din 20 octombrie curent

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Concurenții electorali pot solicita credite fără dobândă pentru susținerea materială a campaniilor electorale pentru alegerile locale generale și cele parlamentare noi din 20 octombrie curent. Condițiile oferirii acestora se regăsesc în regulamentele elaborate și aprobate de Ministerul Finanțelor.

Beneficiari ai creditelor pot fi concurenții electorali: partidele, alte organizații social-politice și blocurile electorale, a căror candidați la funcția de primar, consilier local și candidații independenți la aceste funcții, înregistrați de către consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale.

Aceleași condiții sunt valabile și pentru candidații la funcția de deputat în cele 4 circumscripții electorale uninominale (nr.17, 33, 48 și 50), unde, la 20 octombrie curent, se vor desfășura alegeri parlamentare noi.

Anterior, Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul creditului fără dobândă. Acesta constituie:
- pentru fiecare partid politic, organizație social-politică și bloc electoral – 50 mii lei;
- pentru fiecare candidat independent – 10 mii lei.

Mai multe informații găsiți accesând http://bit.ly/2mPMeFq .

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!