Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
17:44 | 26.09.2019 Categorie: Comunicate
Schimb de informații pe linia combaterii migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere
Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Experții unităților responsabile de domeniul combaterii migrației ilegale și criminalității transfrontaliere din cadrul instituțiilor de frontieră ale Republicii Moldova și României s-au reunit în ședință de lucru. Întâlnirea s-a desfășurat la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, mun. Chișinău.
În discuții, interlocutorii au evaluat situaţia infracţională la frontiera moldo-română şi au abordat subiecte cu privire la continuarea dezvoltării relaţiilor de cooperare, precum şi alte aspecte de interes reciproc. Concomitent, au efectuat un schimb de informaţii referitoare la activitatea de combatere a migraţiei ilegale, traficului de ființe umane, traficului de droguri, traficului de autovehicule furate și alte infracțiuni pe linia criminalităţii transfrontaliere, fiind analizate datele statistice înregistrate de la începutul anului curent și până la finele lunii august.
În aceiași ordine de idei, s-a convenit în unanimitate pentru conjugarea eforturilor în lupta cu contrabanda cu produse de tutungerie și migrația ilegală. În sensul dat, părțile au opinat asupra identificării celor mai viabile măsuri pentru combaterea acestui fenomen, dar și modalități eficiente de documentare a infractorilor.
La finalul întrevederii, șefii celor două delegații și-au exprimat dorința de a menține, la un nivel înalt, conlucrarea pe dimensiunea de lucru. La fel, a fost înțelegerea, ca în viitorul apropiat, cu susținerea colegilor din România să se organizeze instruiri în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor transfrontaliere, inclusiv realizarea unui schimb de bune practici, pentru polițiștii de frontieră moldoveni.