ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei bărbaţi au fost reţinuţi în timp ce încercau să treacă peste Prut mai mulţi străini

13:09 | 30.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Trei bărbaţi din nordul ţării au fost reţinuţi de oamenii legii în timp ce încercau să treacă peste râul Prut trei cetățeni ai Bangladeshului și un cetățean al Uzbekistanului, care intenționau să ajungă în UE, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cei trei au solicitat pentru serviciile sale circa 8000 de euro. Făptașii au fost reținuți în flagrant în timp ce încercau să traverseze ilegal râul Prut în apropierea satul Braniște din raionul Râșcani, pentru a ajunge în România. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei bărbaţi riscă de la cinci la şapte ani de închisoare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!