Comunicat de presă al Curții de Conturi
09:29 | 03.10.2019 Categorie: Comunicate
Prima vizită oficială a Președintelui CCRM la Curtea de Conturi Europeană
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. La data de 2 octombrie curent, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu, a întreprins o vizită oficială la Curtea de Conturi Europeană (CCE), la invitația Președintelui CCE, Klaus-Heiner Lehne.
Este prima vizită la Curtea de Conturi Europeană a Președintelui CCRM, din momentul creării instituției supreme de audit (ISA) din Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor avute cu Rimantas Šadžius, membru al Consiliului administrativ al CCE, membru al CCE responsabil de relații interinstituționale și Viorel Ștefan, membru al CCE, Marian Lupu a informat despre rolul auditului public extern în asigurarea gestionării conforme a finanțelor publice, ascensiunea ISA din Republica Moldova de la control la audit, cooperarea cu partenerii externi de dezvoltare în cadrul proiectelor de consolidare instituțională a CCRM, auditarea fondurilor oferite de donatorii externi prin intermediul programelor și proiectelor implementate în Republica Moldova, precum și despre provocările și planurile de viitor ale ISA.
Rimantas Sadzius a informat despre abordările de audit ale CCE, conlucrarea cu ISA din statele membre ale UE, cooperarea cu părțile interesate etc. Un subiect important al discuțiilor l-a constituit asigurarea independenței ISA, element vital pentru buna funcționare a activității unei instituții supreme de audit.
În contextul discuțiilor despre modalitățile de cooperare dintre Curtea de Conturi Europeană și Curtea de Conturi a Republicii Moldova, Marian Lupu a venit cu propunerea de a trimite, cu titlu informativ, CCE, rapoartele de audit, efectuate de CCRM, a proiectelor, programelor implementate cu fonduri europene. Inițiativa a fost apreciată și susținută de oficialii CCE, care au remarcat importanța conlucrării la acest capitol.
În cadrul vizitei, au fost discutate și alte oportunități de cooperare, cum ar fi participarea reprezentanților CCRM la instruirile, seminarele, conferințele specializate, organizate de CCE.