La Chișinău a fost inaugurată Ziua Națională a Vinului
12:40 | 05.10.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost inaugurată sâmbătă, 5 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul întrunește un număr record de 68 de vinării și ocupă o suprafață mai extinsă decât în anii precedenți – de 25 mii metri pătrați, ceea ce este echivalentul a circa patru terenuri de fotbal. Mii de turiști străini au sosit în ultimele ore în țara noastră, inclusiv pentru a participa la sărbătoarea vinului, care va continua și mâine, transmite MOLDPRES.
Oaspeții evenimentului au fost întâmpinați în centrul capitalei cu muzică, cu bucate autohtone și cu ofertele generoase ale vinăriilor din țară. Vinurile pot fi degustate, în funcție de regiunea din care provin, standurile producătorilor fiind amplasate în baza hărții regiunilor cu Indicație Geografică Protejată.
În premieră, în acest an Orașul Vinului se extinde dincolo de Piața Marii Adunări Naționale, cuprinzând scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” și strada pietonală „E. Doga”, acolo unde a fost instalată o scenă pe care vor evolua mai mulți interpreți autohtoni. În scuarul Catedralei a fost amenajată o Curte țărănească autentică și Școala Vinului.
Vizitatorii celei de-a XVIII-a ediții a Zilei Naționale a Vinului pot opta, ca și în anii precedenți, pentru achiziționarea unui Carnet al Degustătorului. Acesta include informații despre vinăriile prezente la sărbătoare și vinurile oferite spre degustare, 12 tichete pentru degustare, programul celor două zile festive, reduceri pentru materialele promoționale, precum și bilete pentru călătoria cu transportul public.
La inaugurarea sărbătorii, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, a declarat că Ziua Națională a Vinului este o sărbătoare care oferă viață tradițiilor culturale. „În 2019, Guvernul a contribuit la susținerea acestei ramuri cu peste 70 mln de lei. Vom continua acest suport. Ne așteaptă un an promițător, se preconizează o roadă de peste 700 mii tone de struguri. Ne dorim ca această roadă să-și găsească cumpărătorul în țară sau peste hotare”, a spus Mincu.
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a afirmat că Ziua Vinului aduce un omagiu întregii comunități vitivinicole din țara noastră. „La crearea acestui adevărat Orășel al Vinului au muncit peste 1600 de persoane, creând condiții și posibilități pentru ca fiecare vizitator, în plină siguranță și confort, să cunoască mai multe despre tradițiile noastre, despre vinurile noastre și despre oamenii care muncesc în podgorii și stau în spatele acestui produs al identității noastre - Vinul Moldovei”, a menționat Arpentin.
În ajunul Zilei Naționale a Vinului, la frontieră a fost înregistrată o creștere a numărului traversărilor. Astfel, doar în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 53 009 traversări, dintre care un număr mai mare a fost al trecerilor cetățenilor străini – 26 748 traversări. Poliția de Frontieră a anunțat că o situație fără precedent a fost semnalată pe Aeroportul Internațional Chișinău, acolo unde într-un interval de circa 20 de minute (orele 20:43-21:03) au sosit cinci aeronave, la bordul cărora se aflau 912 pasageri.
În contextul desfășurării Zilei Naționale a Vinului, circulația transportului a fost restricționată în centrul capitalei, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Al. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. Poliția a recomandat participanților la eveniment să evite consumul excesiv de alcool, să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, să manifeste prudență în trafic și să aibă un comportament adecvat.