ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul etiopian Abiy Ahmed a devenit laureatul premiului Nobel pentru pace

11:55 | 11.10.2019 Categorie: Externe

Stockholm, 11 oct. /MOLDPRES/. Premierul etiopian Abiy Ahmed este laureatul Premiului Nobel pentru Pace pe 2019, a anunţat vineri la Oslo Berit Reiss-Andersen, preşedinta Comitetului Nobel norvegian, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de AGERPRES și MOLDPRES.

Premierul etiopian (43 de ani) primeşte această distincţie pentru demersurile sale în scopul reconcilierii istorice a ţării sale cu Eritreea, dar şi în susţinerea păcii şi cooperării regionale.

Abiy Ahmed este recompensat "pentru eforturile sale în vederea ajungerii la pace şi în favoarea cooperării internaţionale, în special pentru iniţiativa sa determinantă vizând reglementarea conflictului frontalier cu Eritreea", a precizat Berit Reiss-Andersen, potrivit AFP.

Etiopia şi Eritreea au fost angajate între 1998 şi 2000 într-un război la frontieră soldat cu zeci de mii de morţi, încheiat la 17 septembrie 2018 cu un acord de pace semnat de noul premier reformist pe atunci Abiy Ahmed şi preşedintele din Eritreea, Isaias Afwerki, şi care a pus capăt oficial unei perioade de 20 de ani de întrerupere a relaţiilor diplomatice.

Premiul anunţat vineri vizează în egală măsură "recunoaşterea tuturor actorilor ce contribuie la pacea şi reconcilierea din Etiopia şi din regiunile Africii de est şi nord-est", a menţionat preşedinta Comitetului Nobel norvegian, subliniind în particular rolul preşedintelui eritreean Isaias Afwerki.

Premiul în valoare de nouă milioane de coroane suedeze - circa 900.000 de dolari - va fi decernat la Oslo la 10 decembrie.

img19008120

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!