Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu viceministrul de Externe al Cubei
09:53 | 15.10.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ana Teresita González Fraga, viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Cuba, care se află în țara noastră cu o vizită de lucru, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Șeful statului a salutat prezența oficialului cubanez în Moldova. Interlocutorii au discutat despre stadiul actual al relațiilor de colaborare dintre țările noastre, pronunțându-se pentru dezvoltarea acestora în toate domeniile de interes comun. Igor Dodon și-a exprimat speranța că vizita curentă va impulsiona dialogul bilateral, contribuind la dezvoltarea și extinderea raporturilor dintre cele două state.
În cadrul dialogului, părțile au constatat un potențial nevalorificat în domeniul comercial-economic. Ultima misiune a oamenilor de afaceri din R. Moldova în Cuba, organizată sub auspiciile Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, a avut loc în aprilie 2013. Astfel, Președintele țării a pledat pentru intensificarea relațiilor pe dimensiunea dată, promovarea contactelor la nivelul mediilor de afaceri, sporirea schimburilor comerciale, realizarea misiunilor economice bilaterale, participarea la târguri, expoziţii și alte evenimente specializate, dezvoltarea cooperării pe segmentul agroalimentar și cel al turismului, precum și în sfera sănătății.
De asemenea, oficialii s-au pronunțat pentru o colaborare fructuoasă în cadrul organismelor internaționale.
Pe finalul discuției, Igor Dodon a mulțumit înaltului oficial pentru invitația de a vizita Cuba într-o perioadă convenabilă.