Agenda zilei de joi, 17 octombrie 2019
07:50 | 17.10.2019 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Deputații se vor întruni în ședință plenară.
Ora 09.00, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Fracțiunea Partidului Democrat susține un briefing de presă.
Ora 08.30, sala de conferințe de presă, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Deputata Fracțiunii Partidului Șor, Marina Tauber va susține un briefing de presă.
Ora 08.50, Sala de conferințe de presă, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Va avea loc o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor mass-media privind crearea Centrului multimedia care va permite prelucrarea și retransmiterea semnalului către utilizatorii finali printr-o modalitate nouă.
Ora 11.00, Sala 114, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Banca Națională invită la deschiderea Conferinței responsabililor de audit intern de la băncile centrale ale țărilor francofone.
Ora 09.00, Hotelul Radisson Blu, intrarea centrală, et. 2, sala „Loft”, str. Mitropolit Varlaam, 77.
***
Ambasada Japoniei în R. Moldova va organiza ceremonia oficială de semnare a contractelor de grant pentru implementarea proiectelor finanțate în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” în suma de 512,445 dolari SUA.
Orele 13.30-15.00, Reședința Ambasadorului Japoniei la Chișinău.
***
În perioada 17-18 octombrie, la Chișinău va avea loc Conferința Internațională Zilele Academiei de Științe Tehnice din România cu tema „Creativitatea în dezvoltarea Societății Cunoașterii”, eveniment organizat de Academia de Științe Tehnice din România și Filiala Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei.
Ora 09.00, Centrul TekWill, str. Studenților, 9/11.
***
Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) invită la evenimentul de lansare în R. Moldova a Campaniei de promovare a imaginii pozitive a corpului „#BodyPositivity – Moldova”.
Orele 09.30-12.00, Muzeul Frumuseții, Viorica Cosmetic, str. Mesager, 1.
***
Centrul pentru Jurnalism Independent, în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Lansarea celui de-al treilea raport de monitorizare a mass-mediei în campania electorală pentru alegeri locale generale din 20 octombrie 2019 și pentru alegerile parlamentare noi în circumscripțiile uninominale nr. 17, 33, 48 și 50”.
Ora 11.00, Agenția de presă IPN, Casa Presei, str. A. Pușkin, 22, of. 446.
***
Valeriu Munteanu, candidatul Uniunii Salvați Basarabia pentru Primăria Chișinău, invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Soluții moderne de colectare a deșeurilor”.
Ora 9.00, Agenția de presă IPN.
***
Candidatul Partidului Popular Românesc la funcția de primar al municipiului Chișinău, Vlad Țurcanu, organizează o conferință de presă în legătură cu acțiunea de judecată împotriva sa.
Ora 10.00, sediul PPR, str. M. Eminescu, 84.
***
Candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău Ion Ceban va susține o conferință de presă pe tema: "Grădinițe moderne și accesibile pentru fiecare copil”.
Ora 15.15, Muzeul de Istorie a orașului Chișinău, ”Turnul de apă”, str. A. Mateevici, 60A (ultimul etaj).
***
Un grup de oameni de cultură și artă din R. Moldova invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă cu tema: „Despre situația din țară”.
Ora 10.00, Agenția „INFOTAG”.
***
Nicolae Balaur, candidat independent la funcția de primar al comunei Stăuceni, invită reprezentanții mass-media la o conferință de presă.
Ora 12.00, Agenția de presă IPN.
***
Avocatul Ilie Rotaru invită reprezentanții mass-media la o conferință de presă.
Ora 10.00, Agenția de presă IPN.
***
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Asociația Obștească „Focul din vatră”, organizează o suită de activități in memoriam Dumitru Matcovschi cu genericul „Dumitru Matcovschi - „lacrima de dor a Basarabiei”.
Ora 15.00, Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central, str. 31 August, 78 „A”.
2. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
Republica Moldova participă la cea de-a 141-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) și reuniunile aferente, care se desfășoară, în zilele de 15-17 octombrie, la Belgrad (Serbia).