Comunicat de presă al Serviciului Vamal
11:43 | 17.10.2019 Categorie: Comunicate
Obiectivele și prioritățile de dezvoltare a cooperării vamale, discutate la reuniunea statelor membre GUAM
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. În perioada 16-17 octombrie 2019, Republica Moldova a găzduit cea de-a XXXI-a reuniune a Comitetului de conducere a Proiectului de facilitare a comerțului și transportului în cadrul țărilor membre GUAM. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților vamale din Republica Moldova, Georgia, Ucraina și Azerbaidjan.
Prezent la întrunire, Directorul interimar al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, a prezentat evoluția schimburilor comerciale ale țării noastre cu celelalte state membre ale Organizației, precum și măsurile de facilitare a comerțului promovate continuu de autoritatea vamală.
Astfel, datele pentru anul 2018 relevă o dinamică pozitivă a relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și celelalte trei state partenere. O creștere considerabilă a fost consemnată în relația cu Ucraina. Volumul exporturilor în această țară s-a majorat față de anul 2017 cu 11%, cifrându-se la 166,7 milioane USD, iar importurile - cu 20%, însumând 837,8 milioane USD. De asemenea, valoarea mărfurilor exportate în Georgia a crescut cu 15%, ridicându-se la suma de 20,9 milioane USD, în timp ce, volumul exporturilor în Azerbaidjan este într-o ușoară scădere, totalizând 5,4 milioane USD.
În continuare, Iurie Ceban a prezentat progresele înregistrate în implementarea Acordului de Asociere RM-UE, în special cu referire la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Printre cele mai importante realizări au fost menționate armonizarea legislației vamale prin elaborarea proiectului unui nou Cod Vamal structurat și apropiat de Codul Vamal al Uniunii Europene, promovarea continuă a conceptului AEO, beneficiari ai căruia sunt, actualmente, 121 de companii, fiind, totodată, intensificate negocierile cu omologii din UE în vederea implementării mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului respectiv, dar și dezvoltarea altor instrumente de facilitare a comerțului precum declararea electronică, Exportator aprobat, Procedura de vămuire la domiciliu (PVD) etc.
Tot în acest context, au fost enunțate demersurile de modernizare a infrastructurii unor posturi vamale de la frontiera moldo-română, dar și a infrastructurii informaționale, atât prin implementarea unor noi module cu sprijinul proiectului Twinning (NCTS, Ghișeul Unic), cât și prin dezvoltarea celor existente (Asycuda World).
O altă măsură de facilitare a comerțului și a transportului la frontieră îl reprezintă controlul comun, aplicat, actualmente, la șase posturi vamale de la granița Republicii Moldova cu Ucraina (”Criva-Mamalîga”, ”Larga-Kelmențî”, ”Briceni-Rossoșanî”, ”Giurgiulești-Reni”, ”Pervomaisc-Cuciurgan” și ”Palanca-Maiaki-Udobnoe”). Astfel, persoanele și mărfurile sunt supuse unui singur filtru de control, ceea ce simplifică traversarea frontierei și reduce timpul de așteptare în vamă.
Importanța dezvoltării, în continuare, a mecanismelor de cooperare bilaterală și multilaterală a fost evocată de toți participanții la reuniune. În acest sens, părțile implicate au evaluat perspectivele avansării în procesul de semnare a Memorandumului de colaborare în domeniul instruirilor și dezvoltării profesionale a angajaților vamali, elaborat de partea ucraineană. Totodată, reprezentanții Azerbaidjanului au anunțat despre organizarea, în scurt timp, a unui training cu privire la utilizarea sistemului de instruire la distanță ”Platforma Click”, implementat cu sprijinul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV), în vederea consolidării competențelor profesionale a funcționarilor din domeniu.
Întrunirea a fost încheiată prin trasarea acțiunilor preconizate în continuare pentru realizarea obiectivelor Proiectului, următoarea reuniune în acest format urmând a fi găzduită de către Ucraina.