Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
15:28 | 17.10.2019 Categorie: Comunicate
Reprezentanți ai IGPF și JTI, întruniți în ședință de lucru
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Stadiul de colaborare și rezultatele unei cercetări a pieței produselor de tutungerie în R. Moldova, sunt subiectele discutate astăzi, 17 octombrie a.c., în cadrul unei întrevederi de lucru dintre delegațiile Poliției de Frontieră și Companiei Japan Tobacco International (JTI).
Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a exprimat aprecierea pentru parteneriatul existent între cele două entități și interesul de a continua cooperarea cu JTI din perspectiva de partener al instituției de frontieră în acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului – contrabanda cu țigări.
În acest sens, s-au discutat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului curent și punctate din obiectivele conlucrării ulterioare.
De asemenea, pe marginea raportului privind Cercetarea pieței produselor din tutun, realizată în trimestrul III al anului 2019 la comanda JTI Moldova, s-a reiterat mesajul expus la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum că se salută abordările metodologice și că orice fenomen trebuie studiat minuțios, utilizând tehnici și metode de cercetare adecvate, un fapt confirmat în studiul dat.
Pe marginea celor expuse, reprezentanții JTI și-au arătat deschiderea către colaborare bilaterală, prin oferirea de asistență necesară care are la bază contracararea traficului ilegal de țigarete.