Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:09 | 18.10.2019 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore
Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat;
- nouă persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
– trei cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– cinci conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- patru persoane în conflict cu legea au fost reținute ca urmare a schimbului de date și informații cu alte instituții de drept naționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 47 911 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 24 508 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 24 914 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 12 661 traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în străinătate – 6 640 traversări autovehicule.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni - 8 527 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 7 599 traversări persoane;
PTF Sculeni - 5 886 traversări persoane;
PTF Otaci - 5 076 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 958 traversări persoane;
PTF Cahul – 2 495 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 2 022 traversări persoane.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.