ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii de frontieră vor informa călătorii despre pericolul migrației ilegale și traficului de persoane

09:36 | 18.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează vineri, 18 octombrie, Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane. Cu această ocazie, în următoarele săptămâni, la frontieră vor fi organizate mai multe acțiuni pentru a informa călătorii despre pericolul traficului de persoane și migrația ilegală, transmite MOLDPRES.

Unele mesaje de informare vor fi transmise prin intermediul unor figurine umane care au fost deja amplasate în sala de așteptare din Aeroportul Internațional Chișinău. Pe acestea sunt inscripționate istorii reale ale victimelor traficului de ființe umane, cetățeni ai Republicii Moldova.

Totodată, în următoarele zile, la frontieră vor fi oferite pliante prin care călătorii vor fi îndemnați ca în caz de necesitate să sune la Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic 0 800 77777 sau să acceseze platforma migratiesigura.md, pentru a evita riscurile unei angajări ilegale peste hotare. În cele mai solicitate puncte de trecere, la ieșirea din țară polițiștii de frontieră vor atașa la pașaportul conaționalilor pliantul, dar și vor informa pe cei interesați despre pericolul traficului de persoane și migrația ilegală. La fel, vor fi plasate în locurile vizibile din vămi postere „Migrație sigură”, inclusiv acestea vor putea fi văzute și pe panourile informative ale primăriilor din mai multe localități de frontieră.

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, aflat într-o vizită de lucru la Aeroportul Internațional Chișinău, a îndemnat polițiștii de frontieră să comunice cu pasagerii și să contribuie la suprimarea traficului de persoane. 

img19008284

img19008284

img19008284

img19008284

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!