Mai multe organizaţii vor fi finanţate într-un proiect de dezvoltare a societăţii civile locale
13:40 | 22.10.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Circa 60 de organizaţii neguvernamentale din diferite regiuni ale Republicii Moldova vor beneficia de susţinere financiară din partea Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer, în cadrul unui proiect de dezvoltare a societății civile la nivel local. Câştigătorii de granturi au primit certificatele de confirmare, la o ceremonie festivă, desfăşurată marţi, 22 octombrie, la Chişinău, transmite MOLDPRES.
Beneficiarii primului Apel de propuneri de proiecte al Programului de granturi ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” au fost desemnați de către o comisie, constituită din reprezentanți ai Delegației UE în Republica Moldova, Fundației Soros-Moldova, Fundației Est-Europene, parteneri de implementare, precum și membri ai echipei de proiect.
“Am încurajat organizaţiile care intenţionează să aducă schimbarea, să contribuie la soluţionarea problemelor în localităţile unde activează. O societate civilă responsabilă și activă este garantul dezvoltării democratice a unei țări”, a declarat la eveniment Peter Michalko, ambasadorul Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.
Potrivit diplomatului, la selectare au avut prioritate proiectele care s-au referit la problemele persoanelor cu dizabilităţi, dezvoltării locale, protecţiei mediului etc. “Aceste sectoare trebuie susţinute în primul rând”, a subliniat şeful Misiunii UE în R. Moldova.
Datorită acestui Program de granturi, 59 de organizații ale societății civile din țara noastră, deja în acest an vor avea posibilitatea să se implice activ în procese decizionale și de elaborare a politicilor, de responsabilizare a instituțiilor publice. “Propunerile de proiecte selectate pentru finanțare urmează să contribuie la dezvoltarea principiilor bunei guvernări în Republica Moldova”, a precizat Stephan Malerius, reprezentantul Fundației Konrad Adenauer (Berlin).
Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” a fost lansat în luna aprilie curent şi va oferi, în perioada 2019-2021, granturi în valoare de circa trei milioane de euro organizațiilor societății civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă, în regiunea Centru, Asociația pentru Democrație Participativă, în regiunea Sud, Centrul Analitic Independent Expert-Group, în regiunea Nord, Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat, pentru UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.
Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere R. Moldova - UE.