ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

17:13 | 22.10.2019 Categorie: Comunicate

Câinele de serviciu Nero, implicat în acțiuni de control

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Peste 80 de pachete cu țigări au fost ascunse în portbagajul unui autoturism care urma să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Incidentul a fost consemnat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești - Galați împreună cu angajații Serviciului Vamal, în această noapte.

La linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Dacia Logan, cu plăcuțele de înmatriculare românești. După examinarea actelor de călătorie, în baza analizei de risc s-a recurs la verificări adiționale asupra mașinii fiind implicat și câinele de serviciu Nero. Astfel că, patrupedul a semnalat existența pachetelor cu țigări în regiunea portbagajului.

Din cercetările preliminare, s-a constatat că produsele de tutungerie aveau producători diferiți cu timbru de acciz al Republicii Moldova. Audiat despre cele depistate, conducătorul auto, locuitor al orașului Vaslui, România, s-a eschivat de a comunica detalii. Conform procedurii a fost întocmit proces verbal, iar continuitatea acțiunilor sunt realizate de către angajații Serviciului Vamal pentru elucidarea circumstanțelor.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!