ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Delegația moldovenească în CUC pledează pentru eliminarea obstacolelor în calea liberei circulații cetățenilor în Zona de Securitate

13:02 | 01.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control din 31 octombrie, delegația transnistreană a anunțat că și-a retras așa-numiții „grăniceri” de la postul din preajma localității Pohrebea, raionul Dubăsari, prin substituirea lor cu  „milițieni”, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

În context, reprezentanții Misiunii OSCE, care monitorizează situația în Zona de Securitate, au comunicat că au constatat la fața locului înlocuirea panoului cu inscripția „Punct de control grăniceresc” cu altul: „Punct de control migrațional”.

În aceste circumstanțe, delegația Republicii Moldova a amintit tuturor componentelor Comisiei, că potrivit protocolului ședinței extraordinare din anul 2012, în această locație pot funcționa doar posturi de poliție și miliție, fără bariere și alte elemente de îngrădire a carosabilului. Menirea acestor posturi, după cum s-a convenit anterior, este de a efectua controlul asupra deplasării transportului auto și nicidecum de a intimida cetățenii prin oprirea lor din drum, verificarea actelor și înregistrarea „migrațională”.

Delegația Republicii Moldova va pleda în continuare pentru înlăturarea acestor obstacole în libera deplasare a persoanelor.

În cadrul ședinței, au fost examinate rapoartele săptămânale restante ale Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate. De menționat că pe ordinea de zi s-au acumulat multiple asemenea rapoarte în care nu se reflectă obiectiv încălcările admise de partea transnistreană: amplasarea de posturi mobile și suplimentarea numărului de „grăniceri”, exerciții și aplicații militare cu utilizarea armamentului etc. Raportul pentru săptămâna precedentă nici nu a fost înaintat în Comisie, în lipsa unui consens la nivelul componentei militare. Motivul îl constituie faptul că la postul transnistrean de la Hidrocentrala din Dubăsari au fost fixate grupuri de „grăniceri”, iar situația urmează a fi examinată suplimentar.

Anume pentru depășirea blocajului în activitate, conducătorul delegației Federației Ruse a readus în discuție propunerea sa de a decide asupra verificării și efectuării unei analize complexe privind situația creată. În sprijinul poziției sale, Ilia Uvarov a venit cu argumente suplimentare, referindu-se la documentele mecanismului de pacificare și subliniind necesitatea reacționării Comisiei Unificate de Control la orice abatere de la acestea. Deși toate părțile, cu excepția delegației transnistrene, au susținut inițiativa, aceasta nu a fost inclusă pe agenda ședinței.

img19008772

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!