ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a avizat negativ mai multe proiecte de lege

13:43 | 01.11.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a avizat negativ, la ședința de vineri, 1 noiembrie, proiectul de lege prin care s-a propus ca procurorul general să fie ales și demis de către cetățeni, prin sufragiu universal, egal, secret și direct, informează MOLDPRES.

Proiectul a fost propus cu titlul de inițiativă legislativă de către un grup de deputați și vizează modificarea unor prevederi din Legea cu privire la Procuratură și din Codul electoral.

„Întrucât însăși Legea Supremă stabilește modul de numire și demitere a procurorului general, apreciem că prin obiectul reglementării soluțiile legislative sunt neconstituționale”, este menționat în avizul guvernului.

Tot astăzi, executivul a acordat aviz negativ unui proiect de lege înaintat de un grup de deputați care au propus ca persoanele asigurate, care pe parcursul anului bugetar precedent nu au beneficiat de servicii medicale incluse în Programul Unic, să poată beneficia de servicii și/sau bunuri destinate întremării sănătății și alte măsuri de prevenire și profilaxie a maladiilor.

În avizul cabinetului de miniștri este menționat că reglementările legislative propuse de către autorii proiectului nu corespund principiilor de organizare a asigurării obligatorii de asistență medicală.

Totodată, potrivit guvernului, proiectul include norme care stabilesc „servicii și bunuri destinate întremării sănătății”, fără a stabili lista sau spectrul acestora și costul estimativ per serviciu, ceea ce nu permite stabilirea resurselor financiare necesare acoperirii acestor servicii.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!