ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Candidatul PSRM la funcția de primar al capitalei a votat pentru un viitor mai bun

10:43 | 03.11.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de primar general al capitalei, Ion Ceban a declarat duminică, 3 noiembrie că și-a dat votul în cadrul turului doi al alegerilor locale generale pentru un viitor mai bun, transmite MOLDPRES.

„Am votat pentru un viitor mai bun pentru oraș și suburbii, pentru un oraș amenajat, modern, dezvoltat, curat. Am votat pentru ca aceste schimbări să se producă cât mai curând posibil. Am votat pentru o capitală care să fie administrată profesionist și știu că acest lucru este posibil”, a punctat Ion Ceban.

Din totalul celor 1042 de secții de votare deschise astăzi în 384 de localități din țară pentru turul doi al alegerilor locale generale, 307 sunt în capitală. În listele electorale de bază sunt înscriși peste 1,6 mln de alegători, conform datelor Comisiei Electorale Centrale.

img19008809

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!