ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ion Ceban este noul primar al municipiului Chișinău

23:46 | 03.11.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova /PSRM/, Ion Ceban, este noul edil al capitalei, arată datele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale /CEC/. Pentru acesta, la 3 noiembrie, au votat peste 52 la sută din locuitorii municipiului, alți peste 47% au optat pentru candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, comunică MOLDPRES.

Ambii candidați la fotoliul de edil au ieșit imediat după închiderea secțiilor de vot în conferințe de presă în care au mulțumit alegătorilor pentru susținere și au îndemnat angajații CEC să fie vigilenți la procesul de numărare a voturilor. Ulterior, candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, a acuzat fraude în procesul electoral. „Un asemenea rezultat, dacă rămâne final, îl suspectez că ar fi afectat”, a declarat Năstase la un post TV.

Înainte de încheierea numărării proceselor verbale, șeful statului, Igor Dodon, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, și candidatul socialiștilor, Ion Ceban, au ieșit într-o conferință de presă, în care au mulțumit alegătorilor și au anunțat că vor munci pentru ca coaliția de guvernare să își găsească reflectare și la nivel local. “Noi suntem pentru păstrarea acestei coaliții de guvernare. În următoarele zile vom veni cu propuneri pentru partenerii de coaliție și sperăm că această coaliție se va regăsi și la nivel local”, a spus Dodon.

Ion Ceban a menționat că va fi în următorii patru ani primarul tuturor și a dat asigurări că va începe să muncească în beneficiul chișinăuienilor chiar de mâine. El a specificat că săptămâna viitoare consilierii PSRM vor face coaliție cu cei ai blocului ACUM și cu ”cei care n-au avut probleme de integritate". Printre prioritățile anunțate de Ceban se numără pregătirea municipiului pentru iarnă, acordarea compensațiilor pentru căldură și votarea proiectului bugetului pentru anul viitor.

Anterior, Ion Ceban a dat asigurări că, în cazul în care va câștiga mandatul de primar al capitalei, va renunța la calitatea de membru al PSRM.

În municipiul Chișinău, la alegerile pentru funcția de primar general au participat peste 240 mii de alegători sau 38 la sută din cei înscriși în listele electorale, cu circa 2 procente mai mult decât în turul I de scrutin.

Ion Ceban are 39 de ani, este căsătorit și deține funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. A fost deputat în trei legislaturi și președinte al fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău. Este secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții în executiv, de la șef de direcție până la viceministru.

Astăzi, 4 noiembrie, la ora 15.00, CEC va comunica bilanțul preliminar privind totalizarea rezultatelor turului II al alegerilor locale generale.

img19008825

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!