Construcția „Arenei Naționale” va trece în gestiunea Ministerului Economiei și Infrastructurii
15:12 | 06.11.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de miercuri, 6 noiembrie, modificări la Hotărârea de Guvern cu privire la parteneriatul public-privat pentru serviciile de dializă, pentru eliminarea monopolului în prestarea serviciilor de dializă în ambulatoriu, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a executivului.
Documentul prevede revenirea la termenul iniţial al parteneriatului public-privat pe o perioadă de 12 ani, și nu de 25 de ani, așa cum este în prezent. Totodată, în scopul liberalizării pieţei, au fost revizuite condițiile și cerințele partenerului privat, astfel încât Compania Naţională de Asigurări în Medicină să aibă posibilitatea de a contracta, pentru anul 2020, mai mulţi prestatori de servicii medicale în domeniul dializei în ambulatoriu. Acest lucru va asigura pacienților admiși în sistemul public de asigurări medicale dreptul de alegere a prestatorului de servicii în domeniul dializei. Potrivit datelor prezentate, partenerul privat a obţinut din această activitate un profit net în creștere considerabilă: de la 8 milioane de lei în anul 2015 la circa 14 milioane de lei în primele 9 luni ale anului 2018.
Proiectarea și construcția „Arenei Naționale” va trece din gestiunea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării la Ministerul Economiei și Infrastructurii. Decizia a fost aprobată astăzi de către guvern. Mai exact, potrivit parteneriatului public-privat încheiat, partea socială în mărime de 100%, deținută de S.R.L. „Arena Națională”, în valoare de peste 621 milioane de lei, va fi transmisă în administrarea Agenției Proprietății Publice. Decizia a fost argumentată prin faptul că domeniul de atragere a investiţiilor, crearea climatului investiţional atractiv şi dezvoltarea economiei naţionale ține de competența MEI, astfel va putea fi monitorizată eficient executarea lucrărilor de construcție a Arenei.
Administrația de Stat a Drumurilor va primi câteva loturi de pământ, cu o suprafață de peste un hectar, din proprietatea publică a statului, pentru reabilitarea și extinderea drumului naţional M1 (km 95,3 - 96,0). Decizia Ministerului Economiei și Infrastructurii vine ca urmare a creșterii esențiale a fluxului de transport, inclusiv a celui de mare tonaj, care a dus la degradarea prematură a podurilor rutiere existente, amplasate pe acest sector al drumului M1, parte componentă a centurii de ocolire a municipiului Chișinău. Astfel, în scopul asigurării fluidității fluxului de transport prin extinderea părții carosabile de la 2 la 4 benzi de circulație, a fost elaborată documentația de proiect pentru modernizarea și extinderea nodului rutier existent.
Guvernul a aprobat modificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană, semnat la Roma, la 27 noiembrie 2003, privind conversiunea permiselor de conducere. Scopul documentului este de a ajusta cadrul juridic în domeniul conversiunii permiselor de conducere, ca urmare a punerii în circulație în Republica Moldova a permisului de conducere de tip nou DL2015. Acordul prevede ajustarea tabelelor tehnice de echivalență, lista permiselor de conducere și denumirea autorităților competente de conversiune. Aceste măsuri vor avea efecte benefice pentru cetățenii Republicii Moldova, asigurându-le libera circulație în traficul internațional, la conducerea transportului pe teritoriul Republicii Italiene. De asemenea, va facilita încheierea unor contracte avantajoase de muncă.
Întreprinderile de Stat „Palatul Republicii” și „Holercani” vor fi reorganizate și trecute în gestiunea Instituției Publice „Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova”. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței executivului. Acest obiectiv se înscrie în Strategia privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020.