PSRM a criticat propunerea guvernului de a institui noi reguli la numirea procurorului general
15:23 | 06.11.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. PSRM a anunţat miercuri, 6 noiembrie, că “a luat act de dorința premierului de a desemna viitorul procuror general şi o astfel de inițiativă de subordonare politică a Procuraturii Generale este inacceptabilă”. Formaţiunea a comunicat că în scurt timp vor fi convocate fracțiunea parlamentară și Consiliul Republican al PSRM care vor lua deciziile cuvenite, relatează MOLDPRES.
Potrivit unui comunicat emis de socialişti, inițiativa liderului PAS, Maia Sandu, încalcă flagrant acordul semnat de ACUM cu PSRM, unde era menționat clar că ”în cadrul reformei justiției se va desfășura selectarea procurorului general prin concurs, de către o comisie”.
Conform sursei citate, PSRM se pronunță categoric împotriva inițiativei oricărui politician de a încerca să numească pe criterii politice viitorul procuror general și condamnă această încercare de subordonare politică a acestei instituții. “Facem apel la politicieni să înceteze să promoveze astfel de trucuri. În timpul apropiat vor fi convocate fracțiunea parlamentară și Consiliul Republican al PSRM, care vor lua deciziile cuvenite pentru a nu admite ca țara să fie aruncată în criză”, se arată în comunicat.
Astăzi executivul a operat din nou modificări în procedura de selectare şi numire a procurorului general. Astfel, prim-ministrul va fi cel care va preselecta cel puțin doi candidați la funcția de procuror general. Ulterior, lista candidaților va fi transmisă Consiliului Superior al Procurorilor, care va înainta șefului statului spre numire candidatul pentru funcția de procuror general.