ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele R. Moldova a avut o întrevedere cu șefii misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale

16:53 | 07.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut joi, 7 noiembrie, o întrevedere tradițională cu șefii misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale, acreditate în Republica Moldova, relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația în politica internă a Republicii Moldova, menționând riscurile legate de activitatea actualului Guvern și perspectivele funcționării ulterioare a majorității parlamentare.

Totodată, Igor Dodon a reiterat poziția instituției prezidențiale privind susținerea în continuare a Guvernului și a majorității parlamentare cu condiția ca acțiunile unor forțe și persoane politice să nu depășească limitele normelor constituționale.

„Sunt ferm convins că interesele personale sau de partid sub nici o formă nu pot fi puse mai presus decât interesele naționale ale Republicii Moldova”, a subliniat președintele țării.

img19008985

img19008985

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!