ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiectele culturale desfășurate de organizații necomerciale vor primi mai mulți bani de la bugetul de stat

10:15 | 08.11.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Proiectele culturale, desfășurate de organizații necomerciale și declarate câștigătoare în cadrul concursului anunțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, vor primi mai mulți bani de la bugetul de stat. Suma a fost dublată și va constitui 200 de mii de lei, față de 100 de mii cât a fost până în prezent. Noua regulă se conține într-un regulament publicat vineri, 8 noiembrie în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

În același timp, documentul prevede majorarea cotei maxime din costul proiectului care va fi acoperită de către minister, de la 50% la 80%, în limita plafonului de finanțare. Astfel, contribuția organizațiilor necomerciale la realizarea proiectului va fi de 20% din costul inițiativei.

Regulamentul mai stabilește posibilitatea participării la concurs a tuturor organizațiilor necomerciale și nu doar a asociațiilor obștești.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a planificat pentru perioada 2019-2021 alocarea unui buget a câte 5 milioane de lei anual pentru desfășurarea concursului de proiecte culturale.

img19008998

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!