ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

11:40 | 18.11.2019 Categorie: Comunicate

Schimbarea sediului Primăriei municipiului Chișinău

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Noua administrație municipală își propune schimbarea sediului central, iar în actuala clădire a instituției să fie creat un muzeu.

Primarul general, Ion Ceban, a făcut un anunț în acest sens, menționând că funcționarii Primăriei vor munci într-un spațiu deschis, dotat cu camere de monitorizare video, astfel ca cetățenii să poată urmări în timp real activitatea serviciilor administrației publice locale.

Edilul Capitalei a precizat că în actualul sediu al Primăriei ar urma să rămână doar biroul Primarului și o sală de ședințe. „De anul viitor vom trece într-un open space, să lucrăm cu toții cot la cot, iar edificiul din centrul Chișinăului va intra în restaurare, pentru a fi transformat într-un muzeu al științei pentru copii sau alt obiectiv cultural ”, a declarat primarul general, Ion Ceban.

Cheltuielile pentru întreținerea noului sediu ar trebui să nu depășească bugetul actual prevăzut în acest scop. De asemenea, municipalitatea urmează să fie digitalizată. Prin urmare, vor fi delegați mai mulți specialiști care vor acorda asistență personalului implicat în procesul de prestare a serviciilor, care urmează a fi tehnologizate, a mai spus șeful administrației municipale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!