ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dialogul cu UE și implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate pentru Guvern

18:42 | 18.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul întrevederii, Ion Chicu i-a dat asigurări oficialului european că dezvoltarea dialogului cu Uniunea Europeană și implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate pentru Guvernul pe care îl conduce.

„Mizăm pe continuarea și consolidarea dialogului. Înțelegem cât de importante sunt în acest sens reformele reale și suntem determinați să le promovăm. O prioritate deosebită va fi acordată reformei justiției. Asistența și expertiza UE în acest sens va fi înalt apreciată”, a spus Ion Chicu, exprimând recunoștința UE pentru suportul de durată oferit țării noastre.

Prim-ministrul a confirmat că UE este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai R. Moldova și a precizat că Executivul va continua să îndeplinească condițiile necesare pentru accesarea asistenței macrofinanciare.

La rândul său, șeful Delegației UE în Republica Moldova a declarat că Uniunea Europeană urmărește cu mare atenție acțiunile Guvernului de la Chișinău și implementarea reformelor asumate. În mod special, Peter Michalko a accentuat necesitatea Guvernului de a continua reformele în sectorul justiției, inclusiv selectarea Procurorului General, lupta împotriva corupției, asigurarea democrației și a statului de drept, asigurarea libertății presei, dar și continuarea investigării fraudei bancare.

În context, premierul Chicu a confirmat că Executivul dispune de toată voința și capacitățile necesare pentru a realiza reformele menționate, iar acest lucru va fi demonstrat de acțiuni concrete.

img19009311

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!