Leul se va aprecia față de principalele valute
15:59 | 22.11.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. La începutul săptămânii viitoare, leul moldovenesc se va aprecia față de euro și dolar, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM), transmite MOLDPRES.
Astfel, luni, 25 noiembrie, moneda unică europeană va costa 19 lei și 26 de bani, cu șase bani mai puțin decât astăzi. Dolarul american va pierde doi bani. Ca rezultat, prețul oficial al acestuia va fi de 17 lei și 41 de bani.
Cu un ban se va ieftini leul românesc, pentru care BNM a stabilit un curs valutar oficial de 4 lei și 03 bani.
Neschimbată va rămâne valoarea hrivnei ucrainene și cea a rublei rusești. Astfel, cea din urmă va costa în continuare 27 de bani, iar hrivna își va păstra cotația de 72 de bani.
Potrivit datelor prezentate astăzi de BNM, în luna octombrie 2019, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 107,2%, comparativ cu 99,9% în luna septembrie 2019. În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice a rămas practic neschimbată (+0,2%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici a scăzut cu 12,2 mln dolari (-6,6%).