ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 200 de infracţiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului

12:04 | 25.11.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Un număr de 209 infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului, în 157 de cazuri suspecții fiind identificați, a anunțat aşa-numitul minister de interne de la Tiraspol. Numărul infracțiunilor a crescut nesemnificativ faţă de săptămâna precedentă, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în perioada 15-21 noiembrie, s-au înregistrat 41 de furturi, şase infracțiuni ce ţin de traficul de droguri şi trei infracțiuni de ordin economic. De asemenea, au fost reținute 32 de persoane anunțate în căutare.

În cursul săptămânii trecute, pe traseele din stânga Nistrului, agenții de patrulare au întocmit 1061 de procese-verbale, dintre care 22 pentru condus în stare de ebrietate.

În aceeaşi perioadă, pe teritoriul din stânga Nistrului au fost înregistrate opt incendii. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!