ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Albania este Zi de doliu naţional după seismul violent soldat cu peste 20 de morţi

09:16 | 27.11.2019 Categorie: Externe

Tirana, 27 nov. /MOLDPRES/. Miercuri este zi de doliu în Albania după ce un seism puternic produs marţi, cel mai violent din ultimele decenii, a lăsat în urmă peste 20 de morţi şi sute de răniţi. Între timp, echipe internaţionale de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

În urma cutremurului de magnitudine 6,4 care a avut loc marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT) mai multe clădiri s-au prăbuşit prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Adriatică, la 34 de kilometri nord-vest de Tirana, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului seismologic euro-mediteraneean.

"Am pierdut vieţi, am şi salvat multe vieţi", a declarat presei marţi seara premierul Edi Rama, care a vizitat persoane rănite spitalizate în Tirana. "Din păcate, bilanţul pierderilor nu este definitiv", a precizat el înainte de a anunţa zi de doliu naţional miercuri.

Echipele de salvatori s-au mobilizat toată ziua de marţi, soldaţi, poliţişti şi personal din cadrul Protecţiei Civile căutând printre ruinele clădirilor prăbuşite în oraşele cele mai afectate, situate în apropiere de epicentru, pe coasta Mării Adriatice.

Maratonul căutărilor a continuat în întuneric, la lumina lanternelor frontale, pentru găsirea supravieţuitorilor.

Potrivit unui bilanţ anunţat marţi seara de Ministerul Apărării, 22 de persoane au pierit în urma seismului violent, majoritatea în oraşul turistic Durres, dar şi în Thumane, la nord de capitala Tirana. Patruzeci şi cinci de persoane au fost salvate, conform aceluiaşi bilanţ.

Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost recuperate dintre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în aceste două localităţi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, aproximativ 600 de persoane au fost rănite uşor şi au fost tratate în mai multe spitale.

Autorităţile au mobilizat aproximativ 300 de soldaţi şi circa 1.900 de poliţişti. Ajutorul a venit şi din mai multe ţări europene, fiind trimise echipe din Italia, Grecia, Franţa şi România.

Un seismolog albanez, Rrapo Ormeni, a declarat că este vorba despre cel mai puternic seism produs în regiunea Durres după anul 1926.

Seismul principal a fost resimţit în Balcani, în special în Sarajevo din Bosnia şi Herţegovina, la aproximativ 400 kilometri distanţă, în Novi Sad din Serbia, la aproximativ 700 kilometri distanţă, dar şi în unele regiuni din Italia.

Un al doilea seism, cu magnitudinea 5,5, s-a produs în aceeaşi regiune la câteva ore, notează agenţia DPA. Un alt seism, cu magnitudinea 5,4 a avut loc ulterior în sud-vestul Bosniei şi Herţegovina. Două persoane au fost rănite în Mostar. Până după-amiaza zona nu s-a liniştit, cutremurul violent fiind urmat de peste 250 de replici, potrivit Ministerului Apărării din Albania.

La solicitarea autorităţilor albaneze, Uniunea European a activat marţi Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, potrivit agenţiei albaneze ATA.

Totodată, a fost activat sistemul Copernicus pentru obţinerea de imagini satelitare ale zonelor afectate, iar Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al Uniunii Europene este în legătură cu autorităţile albaneze şi continuă să monitorizeze situaţia, potrivit ATA.

În regiunea balcanică există o activitate seismică puternică şi frecventă din cauza mişcărilor plăcilor tectonice africană şi eurasiatică, precum şi celor ale microplăcii Mării Adriatice. În 1963, un cutremur a ucis o mie de oameni în Skopje, aminteşte AFP.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6, care a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana la sfârşitul lunii septembrie, a rănit zeci de oameni şi a produs pagube la circa 500 de locuinţe, unele dintre ele fiind distruse.

img19009603

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!